Perspective de final

Uite că sosi și finalul, cum ar spune olteanca din mine. În aer miroase a sesiune, a sfârșit de semestru și gânduri 305648_10150740330954742_1273915838_nîndrăznețe se îndreaptă deja la scurta vacanță care ne așteaptă. Dar până la aceasta, să stăm puțin, să tragem aer în piept și să ne uităm la tot ce-am realizat în Intelligent Communciation, semestrul acesta. Ce a însemnat Intelligent Communication 2014 pentru tine?” – am pus aceeași întrebare  tuturor coordonatorilor noștri de departamente și acum vedem împreună cum pare organizația noastră prin ochii lor. J

Mihaela Lemnaru, coordonator social media “IC a însemnat lucru în echipă. Ne-am completat unii pe alții și am contribuit la task-uri împreună. Așa cum îi spune și numele, proiectul ne-a invățat să comunicam inteligent unii cu alții. Mihaela are și un sfat pentru colegii mai mici  “să va implicați în cat mai multe proiecte de genul acesta, internship-uri sau voluntariate pentru că vă ajută enorm în viitoarea cariera!  Cât despre viitorii membri IC, departamentul Social Media: sa ajungeți la 2000 de like-uri!

„Îmi doresc ca în loc de sesiune să existe astfel de proiecte

Rămânem în sfera culiselor din online, cu Alice Mircescu, coordonatoarea de la Site managemnt care ne spune cam așa: “IC = provocare, organizare, prietenie. Eu am învăţat extrem de multe din acest proiect. M-a pregătit pentru cariera mea în domeniul relaţiilor publice şi încă o dată am înţeles că postul de coordonator vine cu o responsabilitate mai mare decât task-urile primite şi atingerea targetului. Recomand experienţa Intelligent Communication oricui vrea să vadă ce presupune munca într-o agenţie şi care este pregătit să se depăşească pe sine!”.

Și colegului meu de funcție, asistent managerul Alin Grămescu, i-a plăcut în Intelligent.  Poate chiar prea tare, încât acum vrea să lcureze ca în Intelligent la toate cursurile. “ Îmi doresc ca în loc de sesiune să existe astfel de proiecte. Așa înveți să creezi. Mi-a păcut să văd cum colegii mei au luat inițiativă. Îmi doresc ca pe viitor să existe și factorul „competiție” în Inteligent Communication.”.

 „numai bun de trecut la CV

Despre experiența coordonării revistei online, ne spune Ioana Agnes Oboroceanu: Cred că IC te învață să fii realist…cu privire la ce poți face tu și mai ales, la ce poți să te aștepți de la cei cu care lucrezi – în cazul meu, lucruri frumoase.”

Și la Promovare, coordonatorul George Toader, e încântat de Intelligent Communication: “Oameni faini, care-și fac treaba din proprie inițiativă, sau împinși de la spate, task-uri interesante, ce-ți încălzesc puțin neuronii pentru a le gasi soluția, deadline-uri atinse în miez de noapte și tot așa. Aș putea să mai scriu destule, dar s-o rezum rapid: fain, diferit, din care ai avut ce învăța, util într-o anumită masura (Promovarea cel puțin a avut și-un client real) și numai bun de trecut la CV. ”

Cât despre mine, mie mi-e drag de oamenii cu care am lucrat și de  proiectele asupra cărora mă pot mândri oarecum  că am “vegheat” J.  Suntem la vârsta la care ne căutăm așa-zisa “zonă de geniu” și acum orice expeiență ne poate duce către ea. Devenim mai realiști, mai încrezători și avem mai multe povești de spus  despre evenimentele prin care am trecut. Dacă la această vârstă nu te avânți să participi în proiecte ca Intelligent Communication, atunci când?

Alexandra Șolea

Asistent Manager  General

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s