Minutes 12 martie 2010: III

Încă de la început s-a adus în conversaţie problema nereuşirii de a stabili contact între coordonatori şi angajaţi, care nu răspundeau la mesajele trimise de către coordonatori pentru a se cunoaşte, pentru a şti persoanele cu care se va lucra. Între timp am vorbit cu coordonatorii şi mi-au transmis că această problemă s-a rezolvat şi că au reuşit să ia legătura cu angajaţii lor.

În mai toate departamentele vor participa la o sectiune speciala din cadrul sesiunii de comunicari stiintifice,  care va avea şi premii, concurs în care se va prezenta una dintre sarcinile realizate.

Tot în cadrul întrunirii de vineri s-au predat primele task-uri, cele din luna martie care trebuie rezolvate în timp record, iar prin  rezolvarea acestor task-uri se va demonstra rapiditatea în care s-au familiarizat colegii unii cu ceilalţi, lucrul colectiv şi spiritul de echipă, se va arăta înţelegerea şi coeziunea din interiorul fiecărui departament.

Sarcina mea, aka asistent manager general, este de a superviza stadiul de rezolvare în care se află task-ul, de a găsi soluţii pentru posibile disensiuni, de a ţine la curent coordonatorul Organizaţiei Inteligente în legătură cu munca tuturor, de asemenea, aşa cum am spus şi la întrunire, îi voi ajuta pe toţi cu tot ce se va putea în caz că aceştia nu fac faţă cerinţelor sau au nevoie de asistenţă în anumite situaţii.

După  predarea task-urilor, s-au discutat nelămuririle cu privire la acestea, s-au cerut detalii, s-au aprofundat anumite menţionări şi apoi, doamna coordonator ne-a spus de existenţa unor “tutoriate” la care coordonatorii îşi pot anunţa prezenţa şi pot participa pentru obţinerea mai multor informaţii şi care se desfăşoară miercuri în intervalul orar 15-16, la sala 208  în sediul din Povernei.

În concluzie, acestea au fost lucrurile discutate vineri, 12.03.2010, atingându-se diverse puncte importante şi subiecte, detalii de care trebuia să luăm ştiinţă. Până la următoarea întâlnire fizică sau virtuală când voi aduce informaţii proaspete, vă urez tuturor zile frumoase şi multe reuşite!

Burcea Steluţa

Asistent manager general

Reclame
Acest articol a fost publicat în Activitate curentă, Informare și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s