Privind în urmă…

De departe, cel mai mult mi-au plăcut simulările şi mai ales discuţiile de după acestea. Cu toţii ne amintim ce bună dispoziţie aveam când îi urmăream pe „actori”. Mi-a plăcut că am avut şansa să aflu lucruri pe care de obicei le înveţi din practică şi că mi-am putut exersa spiritul critic. Sper că nu am supărat pe nimeni… Recunosc, eu am mereu ceva de spus şi îmi place să caut nod în papură.

În al doilea rând, cred că mai toţi angajaţii IC au avut sentimentul de apartenenţă la această organizaţie şi nu au regretat că au participat la acest proiect. Vă mărturisesc că am auzit în stânga şi în dreapta că unii studenţi au regretat că nu au aplicat pentru un post în IC. De ce? Noi, angajaţii IC, am învăţat ce înseamnă o scrisoare de intenţie, am fost la un interviu de angajare(pregătire pentru interviurile care vor urma), sarcinile primite şi simulările ne-au ajutat să înţelegem cum funcţioneză lucrurile în practică. Am învăţat să fim mai responsabili(să ne verificăm mailul mai des, să ne ajutăm colegii chiar dacă nu avem dispoziţia necesară), am văzut cum este să lucrezi într-o echipă cu oameni pe care nu îi cunoşti(aşa va fi şi în viitor) şi am simţit cum este să depinzi de colegi/alte departamente. Coordonatorii au văzut că nu este suficient să aibă o echipă „competentă” ca lucrurile să meargă; oamenii trebuie să fie motivaţi, determinaţi să lucreze împreună cu alţii, să simtă că părerea lor contează şi că nu sunt doar nişte rotiţe într-un sistem.

Unul dintre punctele tari ale proiectului a fost faptul că s-a apropiat de realitate şi de practică. Eu una am coborât cu picioarele pe pământ şi mi-am dat seama că nu este suficient să am o diplomă şi fac un stagiu de practică pentru a fi pregătită să intru pe piaţa muncii. Trebuie să învăţ să lucrez cu oamenii, să fiu mai tolerantă şi să acord atenţie detaliilor.

Mai mult, prin intermediul acestui proiect am cunoscut mai mulţi colegi din alte grupe. Minutele de aşteptare de dinaintea cursurilor nu au mai fost aşa de lungi pentru că mereu întâlneam pe cineva cunoscut. Recunosc că am scăpat de o prejudecată. Eu credeam că e mult mai greu să lucrezi cu oameni pe care nu îi cunoşti decât cu oameni cunoscuţi(dacă nu prieteni) şi se pare că m-am înşelat. Din fericire, pot spune că noi(cei de la Promovare şi proiecte) am lucrat în echipă, am luat deciziile împreună, ne-am consultat înainte de a stabili întâlniri şi am lăsat de la noi pentru a face o treabă cât ma bună. Făcând o comparaţie cu echipele cu care am mai lucrat pentru proiecte(ştiţi voi despre ce vorbesc… Marketing, TCRSS etc), pot spune că a fost un avantaj că nu îi cunoşteam pe colegii din IC dinainte. De ce? Au contat ideile şi argumentele(nu provenienţa lor)! Cu prietenii/cunoscuţii iei lucrurile for granted şi te gândeşti că nu mai e nevoie să ai argumente bune pentru a îi convinge de un lucru, reputaţia ta bună fiind de ajuns(prietenii ne “hrănesc” orgoliul chiar fără să o vrea). Astfel, apar conformismul de grup şi deciziile mai puţin inspirate.

Fiind coordonator, am văzut cum e să postezi pe un blog, să accepţi critici, să îţi asumi răspunderea pentru ceea ce spui(să nu te mai ascunzi sub anonimat). Mărturisesc că până acum priveam blog-urile ca pe o modă şi nu mă atrăgea ideea de a avea propriul meu blog. Acum, am început să văd lucrurile altfel… Poate mâine-poimâine va fi şi blog-ul meu în Bloguri membri 2008.

În ultimul rând, aş vrea să le mulţumesc doamnelor profesoare pentru efortul depus şi că ne-au oferit şansa tutoror(celor care au dorit) să facă parte din această organizaţie. Am bombănit noi că s-a schimbat structura organizaţională şi că nu am obţinut postul dorit, dar mai bine că s-a întâmplat aşa. Am învăţat multe lucruri pe care nu le afli din cărţi, am făcut primul “stagiu de practică” în PR şi am primit şi diplome. Asta da surpriză plăcută!

Reclame
Acest articol a fost publicat în Intelligent Communication. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Privind în urmă…

  1. Loredana Floarea zice:

    Sunt intru totul de acord, cu ceea ce ai spus si sincer imi pare rau ca s-a terminat! Pentru mine a fost cel mai interesant, frumos si util proiect de pe/in anul I !!!

  2. dianacismaru zice:

    Şi pentru coordonatori este o experienţă folositoare. Dacă este să compar cele două proiecte succesive, 2007 şi 2008, au existat diferenţe evidente nu numai de organizare, sarcini, simulări, ci şi de „climat”, motivare şi lucru cu angajaţii.
    Potecile vor deveni întotdeauna drumuri noi, aşa că nu vă supăraţi niciodată când se închide un drum şi apare o potecă :).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s