vine, vine…iepuraşul ?!

Nu, dragii mei, încă nu vine…mai întâi trebuie să rezolvăm câteva probleme pentru a fi demni de cozonaci, cioloată şi cadouri de la Iepuraş. Ce probleme? Păi haideţi să vă spun eu ce probleme:

1. NU comunicăm deloc bine în cadrul acestei organizaţii !!! (şi nu, nu mă interesează a cui e vina)

2. Îmi pare (sau poate am eu probleme la scufiţă) că nu suntem suficient de motivaţi în îndeplinirea sarcinilor primite şi, drept rezultat, majoritatea sarcinilor trebuie refăcute, întrucât pur şi simplu nu sunt aşa cum ar fi fost de aşteptat.

Desigur că n-am să vă enunţ aceste probleme fără a vă propune şi nişte soluţii…buuuuun…s-o luăm în ordine…

Soluţie pentru prima ”bubă”: propun organizarea unui pic-nic cu toți membrii Intelligent Commnication și la care să participăm la tot soiul de concursuri/jocuri pe echipe, însă nimeni nu va avea drept coechipier un coleg de departament. În felul acesta vom învăța să colaborăm și cu cei din afara departamentului nostru, îi vom cunoaște mai bine și, nu în ultimul rând, ne vom distra pe cinste. Aștept feeb-back cu privire la această idee și eventuale propuneri de jocuri, concursuri și alte activități la care v-ați dori să luați parte în timpul pic-nic-ului.(mda și acum o mică voce din căpșor țipă:”Auzi, domnișoară, dar cu cei de la Financiar te-ai consultat ca să vezi dacă firma își permite pic-nic?”..raspunsul meu: ”Nu ești oare aceeași voce care-mi reproșa că sunt pesimistă? Taci, te rog, căci am dreptul să sper.”)

Neeeext..problema numarul 2, cum devenim mai entuziasmați, mai motivați în a ne rezolva sarcinile? Eu zic așa: întotdeauna, înainte de a vă apuca de treabă, gandiți-vâ pentru câteva clipe de ce faceți asta..pentru că trebuie să luați o notă la materia respectivă? pentru că vreți să trăiți o experiență care să vă introducă puțin în lumea organizațiilor? sau pentru că pur și simplu vreți să fiți implicați într-o activitate extracuriculară? Spuneți-mi, nu-i așa că, indiferent de răspuns, merită să dați tot ce e mai bun din voi și să demonstrați că sunteți capabili de a duce un lucru la bun sfârșit, iar rezultatul să fie unul de care să vă mândriți?

Gata, de-ajus pentru primul meu post..succes maine la simulare și vacanță plăcută !

Andreea (Smurf)

Reclame
Acest articol a fost publicat în De prin lume adunate.., Pareri si pareri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la vine, vine…iepuraşul ?!

  1. Din punctul meu de vedere organizația ar fi trebuit să propună mai mult sarcini care să stimuleze lucrul in echipă, sarcini care să necesite o mai bună coordonare între departamente. Ceva care să ridice întrebări și să găsească răspunsuri din mai multe arii de lucru..

    Care este cauza lipsei de comunicare dintre departamente?
    Faptul că sarcinile sunt prea teoretice. Ar fi trebuit sarcini mai pragmatice. Departamentul de C.R.U. a îndeplinit sarcina la foc automat. Ne-am întrunit mai mult ca să râdem și să glumim decât să lucrăm. Sarcina nu a fost o provocare sau cel puțin noi nu am văzut-o ca fiind una. Nu am avut nevoie de nici un fel de ajutor din exterior. Nu s-a simțit deloc nevoia de a colabora cu altcineva….

    Acum că a doua sarcină a fost dată, soluția la care mă gândisem eu nu mai poate fi implementată. Aș fi vrut ca a doua sarcină să fie în genul a „Sarcină Client x: Compania Saatchi and Saatchi are nevoie de o strategie în urma căreia să atragă un anumit tip de angajați.” Se dădea un stereotip de angajat, iar apoi erau indicate departamentele implicate în proiect: Consultanță Resurse Umane, Strategii de Comunicare, Resurse Umane.

    Cum se rezolva un astfel de proiect: coordonatorii celor trei departamente se întruneau, stabileau sarcinile și le îmărțeau. Apoi se întruneau cu echipele și rezolvau fiecare partea sa de proiect. La final, toate echipele implicate stabileau forma finală a proiectului.

    Cum am spus și mai devreme, aș fi vrut ca sarcinile să fie mai practice. Să necesite ceva cunoștințe în domeniu. Actorii să îți intre în pielea personajelor. Soluțiile propuse de ei să poată fi puse în aplicare din secunda doi.

    Atât eu cât și colegii cu care am lucrat eu, cel puțin, au fost surprinși când doamna Cismaru a spus că se aștepta la un proiect teoretic pentru că, până la urmă, suntem la facultate iar proiectul va ajunge la profesor. Noi am gândit totul pragmatic. Și aș fi vrut ca sarcinile să fi fost concepute la fel.

    Încă nu s-a terminat semestrul, dar consider că este cam târziu pentru a se trece la un nou mod de lucru. Însă scriu cu mare sinceritate când spun că anul viitor mi-aș dori ca organizația să fie privită în mod real ca o firmă reală, să se treacă de bariera facultate/proiect predat profesorului și să se treacă la nivelul firmă/client. Pentru că facem multă teorie dar puțină practică.

    Suntem la Comunicare și Relații Publice. Din momentul în care am absolvit noi trebuie să fim capabil să punem în practică totul. Dar dacă nu exersăm ceea ce am învățat, cunoștințele sunt stocate undeva la orizont și lăsate să crească vegetația peste ele.

    Vacanță plăcută și spor la lucru!

    Andrei Bobocea

  2. dianacismaru zice:

    a) Un proiect didactic chiar dacă are ambiţia să prezinte o situaţie reală rămâne un proiect în cadrul unei discipline. Deci, fundamentarea teoretică şi argumentarea rămân cerinţe care trebuie satisfăcute.
    b) Chiar dacă teoria vi se pare plictisitoare, nu există nici un profesionist de calitate care să se fi format numai prin practică. Teoriile au rostul de a vă forma gândirea, altfel riscaţi să gândiţi numai în şabloane şi să vă ghidaţi numai după intuiţie, bun simţ şi experienţă, ceea ce nu e de ajuns pentru un specialist.
    c)Ştiu că tendinţa studenţilor este să sară peste teorie, dar echipa de la această disciplină nu vă încurajează să faceţi acest lucru, din motivele expuse mai sus. Oricum cred că până acum am dovedit faptul că vă înţelegem foamea de concret şi orientarea către asimilare prin practică.
    d) Pentru sarcini mai complexe si mai concrete nu aţi fi fost calificaţi…sunteţi anul I, totuşi.
    d) Modelul expus mai sus de Andrei Bobocea în care mai multe departamente ar colabora pentru o sarcină fără să fie direcţionate de către coordonatorii de secţiuni ar fi creat probleme şi mai mari: din câte s-a văzut au fost probleme de coordonare şi într-o echipă de cinci-şase oameni…
    Însă fiecare proiect are rolul de a contura alternative mai bune pentru viitor. Ideile şi feed-back-ul vostru de pe acest blog vor fi folosite în viitor.

  3. cheeks zice:

    Numele meu este Raducu Ioana-Cristina si sunt asistent manager in departamentul de Consultanta Resurse Umane.
    In mod surprinzator (doar in aparenta ), inteleg atat pozitia doamnei profesoare Diana Cismaru si a colectivului didactic, cat si a „sefului ” meu.Teoria trebuie intr-adevar insusita pentru a putea realiza orice fel de strategie intr-un viitor scenariu firma/client.Profesionist axat doar pe intuitie nu exista/nu ar trebui sa existe.
    Posibilitatea colaborarii intre departamente este un aspect care mi s-ar fi parut interesant, dar cel mai mult mi-ar fi placut sa avem un client real si nu unul imaginar.
    Sper ca realizarea sarcinii ca si cum ar fi prezentata in fata clientului sa nu fie un minus. De asemenea tin sa precizez ca dimensiunile proiectului au fost reduse tocmai pentru a nu plictisi clientul cu detalii, ci pentru a ii oferi o prima varianta a strategiei.(Initial intentionam sa facem o varianta restransa si una elaborata, dar am aplicat solutia de mijloc).In ceea ce priveste bibliografia, cel putin in partea in care m-am implicat , aceasta a existat, dar nu am mentionat-o din motivele ilustrate.

    In concluzie, desi timpul este scurt asteptam feed-back pentru prima sarcina si sincer recunosc ca pana acum am invatat din aceasta experienta .Sper intr-o colaborare activa atat in si intre departamente .Poate vom avea si noi o simulare in care sa aratam ca intalnirile noastre nu au fost doar ludice .
    Vacanta placuta si sa ne intoarcem cu forte proaspete pe care sa le putem canaliza in saptamana pre deadline cu succes(si cu bibliografie daca este cazul) .
    Paste fericit!

  4. Cadouri zice:

    Citind despre cadouri mi-am amintit de site-ul de unde mi-a cumparat iubitul meu un ursulet de plus ieftin :P

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s